Patronul campioanei CFR Cluj, Nelu Varga, a revenit la sentimente mai bune faţă de Cristian Panin, pe care l-a reprimit la club, în aceeaşi funcţie de manager sportiv. Fostul jucător din Gruia a fost dat afară după meciul cu Hermannstadt, încheiat la egalitate, scor 1-1, din cauza faptului că nu a transmis staff-ului tehnic un mesaj primit de la Varga.
Concret, Nelu Varga i-ar fi trimis un SMS lui Panin la scurt timp după ce Daniel Tătar a deschis scorul din lovitură liberă, însă managerul sportiv ori nu a văzut mesajul, ori l-a ignorat, astfel că nu a fost făcută nicio schimbare.
Patronul ardelenilor nu a fost supărat atât că modificarea pe care a cerut-o nu s-a produs, cât l-a deranjat faptul că ar fi fost ignorat. Tip iute la mânie, Varga a decis să-l dea afară pe Panin, care se află în club de peste un deceniu.
În vârstă de 40 de ani, Cristian Panin a jucat pentru CFR Cluj între 2005 şi 2013, apoi a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul clubului.
Iniţial, locul lui Cristian Panin pe bancă, acolo unde stătea ca manager sportiv, ar fi trebuit luat de Marius Bilaşco (37 de ani). Fostul atacant va rămâne pe funcţia pe care o ocupă în organigrama clubului. (digisport.ro)