Patriarhul Daniel: ”BOR, cel mai mare filantrop prin contribuția în lucrarea socială”

by Dana B.

Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială, a afirmat miercuri patriarhul Daniel în plenul Adunării Naţionale Bisericeşti.

El a precizat că în 2017 Biserica Ortodoxă Română a cheltuit în scop filantropic 110.782.632 lei şi a subliniat că aceasta „înseamnă jertfă, înseamnă efort şi grijă faţă de popor”, conform basilica.ro.

Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale. ANB este formată din toţi ierarhii Sfântului Sinod şi câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) de la fiecare eparhie.

Joi, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor întruni în şedinţă de lucru, care are pe ordinea de zi peste 30 temeiuri din domenii foarte diverse ale vieţii bisericeşti şi două alegeri de arhiereu vicar la două eparhii din afara graniţelor ţării, informează sursa citată.

Facebook Comments