Osemintele Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop (județul Hunedoara) nu vor fi mutate la Catedrala Mântuirii Neamului, susțin înalți oficiali ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Informațiile conform cărora osemintele părintelui Arsenie Boca vor fi mutate la Catedrala Mântuirii Neamului în momentul în care construcția va fi gata sunt dezmințite din nou, în mod oficial, de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.
„Vă pot confirma absolut punctul de vedere oficial al Patriarhiei că nu s-a discutat niciodată despre asta și nici nu se va pune vreodată această problemă. Este total exclus să se întâmple acest lucru. În plus, Mănăstirea Prislop este cea în care Arsenie Boca a trăit”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.
Operațiunea ar fi fost cu atât mai spectaculoasă cu cât schimbarea locului de veci ar fi implicat și canonizarea (canonizare = a trece o persoană decedată în rândul sfinților) celui numit „Sfântul Ardealului”, proces ce necesită o amănunțită analiză, după cum spune Bănescu:
„Specialiștii ce se ocupă de procesul de canonizare al părintelui Arsenie Boca lucrează. Până acum vă pot spune că a fost constatat faptul că o parte din articolele atribuite lui Arsenie Boca nu sunt autentice. Lucrările lui sunt mult mai restrânse. În orice caz, nu se pune problema canonizării anul acesta, cum am mai auzit. Comisia nu și-a încheiat lucrările și mai durează. Nu se pune problema unei canonizări iminente. Procesul de canonizare este unul îndelungat. E o mare responsabilitate un asemenea proces”, a declarat Bănescu.
După ce comisia își va încheia activitatea de analiză, lucrările vor fi predate Sinodului Mitropolitan de la Sibiu, care va verifica aceste rezultate, și ulterior se va pune în discuție la București canonizarea lui Arsenie Boca. Doar Sfântul Sinod în integralitatea lui va valida sau nu această propunere.
Sursa: stiripesurse.ro