Pasiune pentru folclor, împărtășită elevilor de-a lungul a peste 40 de ani

by Dana B.

România 100 Arad își propune ca odată pe lunăîn colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, să prezinte arădenilor, și nu numai, un mic strop din oceanul de dăruire, de profesionalism și de înaltă calitate aînvățământului românesc.

Să evidențiem meritele celor care modelează destine și caractere, prezentând șilucrurile frumoase, deosebite care se întâmplă acum îînvățământul din România, în învățământul din Arad” au precizat organizatorii evenimentului.

Ieri, la Biblioteca Judeteană a avut loc o nouă actiune de premiere a oamenilor deosebiți din educatie, în luna florilor cea aleasă fiind învățătoarea Sabina Covaci Stoițescu, de la Școala Generală „Avram Iancu” Arad. Cea care alături de o remarcabilă carieră didactică de peste 40 de ani, a avut și pasiunea de a transmite generațiilor viitoare dragostea pentru tradițiile populare de pe Valea Mureșului și din zona Aradului.

A fondat si coordonat Ansamblul de dansuri „Mărunțica”, acolo unde an de an copiii au deprins tainele folclorului: „Consider că noi, românii, cu dansurile și cîntecele noastre, cu portul nostru popular, putem să concurăm cu orice națiune a acestui pământ. Iubesc folclorul și o parte din această iubire am încerat să le-o transmit elevilor mei. Au fost foarte mulți, de-a lungul acestor ani, din medii sociale diferite, de multe ori din familii cu probleme. Au trecut peste aceste diferențe, au învățat să danseze, să cânte, dar cel mai important lucru, s-au împrietenit, au devenit mai sociabili, mai dezinvolți. Nu cred că exagerez atunci când spun că și această pasiune a făcut din ei oameni mai buni” a declarat Sabina Covaci Stoițescu.

Ansamblul de dansuri „Mărunțica” a Școlii Generale „Avram Iancu” Arad a fost prezent de-a lungul acestor ani pe scena a numeroase spectacole din județul Arad, dar și în afara granițelor României, micii dansatori și cântăreți fiind aplaudați și în Ungaria sau Serbia.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate