Participare numeroasă la prima etapă a Crosului Cetăților, de la Măderat – Șiria

by Sorin Haut

Crosul Cetăţilor a ajuns la ediţia cu numărul 5 graţie eforturilor fostului campion al României de semimaraton, Sorin Mîneran, cel care coordonează activitatea AS Proactivi pentru Viitor Arad.

Prima etapă s-a desfășurat zilele trecute pe traseul Măderat-Şiria, cu aproape 250 de participanți la start și pe lângă cele cinci curse rezervate copiilor şi cursa populară de 2 kilometri, au avut loc cursele care punctează în ierarhia generală a competiției.

Rezultate:

Cursa de 10 kilometri

Masculin: 1.Ioan Pop; 2.Adrian Pârv; 3.Luis Culda; Feminin: 1.Alexandra Ciul; 2.Adina Orădan; 3.Diana Huţiu.

Cursa de 21 kilometri

Masculin: 1.Radu Crainic; 2.Emanuel Tomuţa; 3.Ioan Dîrlău; Feminin: 1.Anca Iuga; 2.Crina Lungu; 3.Roman Bakos Hajnalka.

Valoarea premiilor în bani s-a ridicat la 6.000 de lei, iar cei mai buni alergători la toate categoriile de vârstă au fost premiaţi cu produse oferite de sponsorii competiției. Următoarele etape din calendar vor avea loc la Ineu, în luna octombrie și Săvârșin, în noiembrie.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate