Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, şi Marcel Măinescu în calitate de vicepreşedinte au participat la o nouă întâlnire din suita seratelor RoCham (Romanian-Hungarian Business Circle Association, Romanian-Hungarian Investment and Trade Forum), organizate de Cercul de Afaceri româno-ungar care a avut loc în data de 6 noiembrie 2017, la Budapeste. La întâlnire au fost prezenţi şi de această dată un număr important de participanți din lumea afacerilor, cea intelectuală și cea diplomatică.
Temă întâlnirii a fost „Politica comercială a UE”, iar la dezbatere au participat Gábor Zupkó, șeful Reprezentanței, Comisia Europeană, János Martonyi, fost ministru al Afacerilor Externe, Balázs Kiss, DG Comerț, Comisia Europeană, István Farkas, Președinte, Societatea Națională a Conservatorilor – Prietenii Pământului Ungaria, Nicholas Sárvári, președinte, Camera de Comerț Canadiană din Ungaria, Várkonyi László, șeful unității, biroul primului-ministru.
Temele dezbătute de înalţii reprezentanţi la eveniment s-au referit la Oportunități și riscuri legate de acordurile de comerț liber, Ultimele evoluții ale politicii comerciale a UE. La final au avut loc discuţii de grup unde participanţii la eveniment şi-au susţinut punctul de vedere.
„Doresc să reamintesc că Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatul Român este membru fondator al RoCham, organizaţie care reunește câteva zeci de companii interesate de piețele română și ungară, de oportunitățile oferite de acestea. Participarea la aceste evenimente ne dă posibilitatea de a ne susţine în cadrul discuţiilor de grup punctele de vedere, poziţia noastra în ceea ce priveşte cooperarea economică dintre România şi Ungaria, dezvoltarea şi cooperarea economică transfrontalieră”, a declarat Ioan Marin Crişan la întoarcerea de la Budapesta.