Parma a remizat acasă cu Palermo, dar egalul o ajută să fie prima în Serie B! Oaspeții conduceau cu 3-1 în minutul 90+1, când Mihăilă, intrat în locul arădeanului Dennis Man, a înscris pentru 2-3, pentru ca reușita de 3-3 să vină în cel de-al 5-lea minut de prelungire, semnată de Charpentier. Până atunci, Brunori marcase în minutele 3 și 18 pentru gruparea din sudul Italiei. Estevez a redus din handicap în minutul 57, dar Sagre făcea 1-3 cu cinci minute înainte de final.
Man a fost titular, dar a fost înlocuit după 73 de minute de joc conaționalul Mihăilă, care avea să fie decisiv pentru punctul echipei sale. Venezia a pierdut primul meci stagional pe terenul lui Cremonese, așa că punctul îi ajută pe cei de la Parma să urce de unii singuri în fotoliul de lideri în Seria B.