Părintele Constantin Necula va conferenția la Lipova și Semlac

by Adrian Pavel

Primăria și Consiliul Local Lipova, împreună cu Arhiepiscopia Aradului și Parohia Ortodoxă Română Lipova, invită publicul la o conferință religioasă deosebită – „Taina Întrupării” ce va fi susținută de Părintele Constantin Necula.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de la ora 18:00, la Sala de evenimente „SAPOR” (situată la ieșirea din Lipova spre Neudorf).
Pe lângă prelegerea oferită de Părintele profesor, evenimentul va include un moment artistic special oferit de Corul „Anghelos” al Parohiei Ortodoxe Române Săvârșin, sub conducerea dirijorului Flavius Mihoată.
Intrarea este liberă, iar organizatorii mulțumesc partenerilor implicați, în special Arhiepiscopiei Aradului și Sălii de evenimente „SAPOR”.
Autoritățile locale invită toți cei interesați să participe la această ocazie de reflecție asupra misterului Nașterii Domnului.
O conferinţă despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca va fi susţinută de Părintele Necula în comuna Semlac.
Părintele Constantin Necula va susține conferința în comuna Semlac, loc pe care îl vizitează ori de câte ori are ocazia. De această dată, Părintele Necula va susţine o conferinţă cu titlul „Părintele Arsenie – Împlinirea Sfinţeniei”.
„Părintele Constantin Necula va fi prezent al treilea an consecutiv în Parohia Ortodoxă Semlac și comuna Semlac pentru a suține o conferință creștină care premerge Canonizarea Părintelui Arsenie Boca. Evenimentul este organizat de Parohia Semlac, împreună cu Primăria Comunei Semlac, la Căminul Nou din localitate, duminică, 17 noiembrie 2024, de la ora 17:00. În dimineața zilei de 17 noiembrie, părintele profesor Constantin Necula va participa la Sfânta Liturghie din Biserica Parohiei Semlac”, anunţă organizatorii evenimentului.
Şi de această dată, cum a fost la fiecare conferinţă susţinută de Constantin Necula la Semlac, intrarea la eveniment este liberă. Organizatorii se aşteaptă ca, la fel ca anii trecuţi, sala să fie neîncăpătoare pentru sutele de oameni care doresc să îl asculte pe Părintele profesor vorbind despre Părintele Arsenie Boca.
Evenimentul are loc cu Binecuvântarea I.P.S. Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, iar moderator al conferinţei va fi părintele Tudor Budeanu, conform arhiepiscopiaaradului.ro.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate