Ziua de 17 noiembrie 2024 a marcat cea de treia conferință susținută de Părintele Profesor Contantin Necula în Parohia arădeană Semlac.
Conferința a fost precedată de prezența părintelui Necula la Sfânta Liturghie unde a slujit împreună cu un sobor de șapte preoți în cadrul căreia a rostit pentru numeroșii credincioși din parohie dar și din alte zone un cuvânt de învățătură despre Adevărata Bogăție, pe care o pot acumula oamenii doar în Dumnezeu și despre iluzia și mirajul lucrurilor trecătoare pe care adesea oamenii au tendința de a le idolatriza și care de fapt dezumanizează presoana umană.
În după amniza zilei la Căminul Cultural al localității Semlac în prezența a peste 500 de persoane, părintele Constantin Necula a suținut conferința cu titlul ”Părintele Arsenie Boca Împlinirea Sfințeniei”, prelegere susținută în contextul canonizării Sfinților Mărturisitori Români din perioada comunistă printre care se află și părintele Arsenie Boca pentru care există o aleasă prețuire în rândul credincioșilor de la Semlac. Conferința a fost moderată de către părintele dr .Tudor Budeanu de la Parohia Macea, fiind structurată după modelul deja consacrat al acestor Conferințe, o parte în care se expus tematica din titlu și cea de-a doua parte dedicată întrebărilor adresate de către auditoriu. În deschiderea Evenimentului, ”Corul Ecovocalis”al Școlii Dr Ioan Danicico din localitate coordonat de către domnul profesor Ovidiu Căpitan a suținut un program de cântece patriotice, pricesne și colinde, iar în pauza dintre cele două etape ale conferinței Corul Bisericii Ortodoxe din localitate coordonat de doamna profesor Florica Tatt a interpretat , pricesne și colinde împreună cu solistul Adrian Petcu.
La finalul conferinței părintele Ciprian Tripa reprezentantul Parohiei Semlac, inițiatoarea și coorganiozatoarea Conferinței a adus mulțumiri Lui Dumnezeu, părintelui Constantin Necula pentru vizită, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru acordarea binecvântării organizării evenimentului precum și tututor celor implicați în organizare, doamnei primar Letia Stoian, partenerilor media ai evenimentului Basilica.ro, Televiziunea Arad, Jurnalul Arădean, Arad 24 net, Special Arad, Critic Arad, Live Arad precum și reprezentaților sponsorilor evenimentului., Taverna Pecicană, Adelino și Farmaciile Jasminum.
Pr Tripa Ciprian