Părintele Agapie Corbu va conferenția la Arad

by Cristian Dobre

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Agapie Corbu va conferenția joi, 14 noiembrie 2019, la Sala „Regele Ferdinand” din Arad, începând cu ora 18, 30. Tema conferinței: Spiritualitatea filocalică siriacă. Preacuviosul Părinte Protosinghel Agapie, iubitor de filocalie și traducător de texte patristice și filocalice, va prezenta publicului arădean subiecte de actualitate despre Părinții reprezentativi ai spiritualității filocalice siriene, pe unii traducându-i și în limba română.

Această manifestare este închinată Comemorării traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română, fiind un omagiu adus Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, personalitate-reper a filocaliei și culturii teologice românești, care, prin ostenelile lui creative și cărturărești, a contribuit la luminarea credincioșilor prin texte ale iubirii de frumos divin, prin cultură și la trezirea conștiinței românești.

Intrarea este liberă.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate