Luna octombrie este, pentru Trupa Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, luna darurilor împărțite nu doar puștilor arădeni, ci și iubitorilor de povești “înscenate” din alte părți ale țării. Și asta pentru că, actorii Trupei Marionete participă în această lună la trei dintre cele mai importante întâlniri… păpușărești din țară.
Astfel, în 13 octombrie, ei vor fi prezenți, pe scena Festivalului Internațional de Teatru “Povești”, de la Alba Iulia, cu spectacolul “Povestea porcului”. Montarea poartă semnătura regizorală a lui Cristian Mitescu, în vreme ce scenografia – pe cea a Eugeniei Tărășescu – Jianu.
Câteva zile mai târziu, în 19 octombrie, la Cluj Napoca, se va întâmpla întâlnirea puștilor amatori de poveste cu artiștii arădeni. Aceștia din urmă vor spune pe scena Festivalului Internațional de Păpuși și Marionete “Puck”, povestea Crăiesei Zăpezilor într-un spectacol semnat Adela Moldovan (regia), Eustațiu Gregorian (scenografie) și Ladislau Luptovits (muzica originală).
“Jocuri magice”, în regia lui Titus Jucov și scenografia Ninei Zabrodin – acesta este titlul propunerii teatrale pe care păpușarii arădeni o lansează publicului din Timișoara. Ei vor juca acest spectacol în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Merlin, în data de 23 octombrie.