Chiar dacă fotbalul are şanse să revină la viaţă în perioada următoare, meciurile se vor juca fără spectatori. O altă veste tristă pentru UTA şi suporterii săi, după ce fanii au putut sărbători, în aprilie, cei 75 de ani de la înfiinţarea clubului doar în mediul online. Aşa s-ar putea întâmpla şi în cazul unei probabile promovări în Liga 1, dar şi mai frustrant, în cazul debutului pe noul stadion, ce ar putea fi inaugurat în luna august. Aşadar, o triplă sărbătoare stricată de această pandemie!
”După toate probabilitățile, din păcate da! Noi ne dorim să jucăm cât se poate de repede acolo, previziunile pentru finalizarea stadionului ar fi undeva prin luna august, din ce am vorbit cu responsabilii pentru finalizarea stadionului. Este clar că toată suflarea fotbalistică arădeană își dorește terminarea cât mai rapidă a stadionului, dar din ce se preconizează, accesul spectatorilor în perioada următoare va fi destul de dificil de realizat”, a spus Laszlo Balint, pentru Digi Sport.
Tripla bucurie din 2020, încurcată de COVID-19
Pandemia de coronavirus le-a dat planurile peste cap utiştilor, mai ales că inaugurarea stadionului era un alt eveniment important din viaţa clubului. ”Este un aspect pe care noi l-am fi dorit indeplinit chiar în aprilie, la această aniversare de 75 de ani a clubului nostru. Din păcate, toată lumea a fost în carantină și am fost obligați să organizăm online niște evenimente care să ne facă pe toți să înțelegem că suntem la un club de tradiție, vechi în fotbalul românesc.
Există această posibilitate în momentul în care putem avea și suporterii lângă noi și dacă și programul ne va permite să organizăm un eveniment prin care să sărbătorim aniversarea de 75 de ani a clubului și, de ce nu, și eventuala promovare. Ne gândim din ce în ce mai serios la ce avem de făcut pentru sezonul următor”, a mai spus Laszlo Balint.