Persoanele singure și familiile care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea în sezonul rece pot să ceară de la stat un ajutor de încălzire, sub forma unei sume de bani care să-i ajute să acopere o parte din aceste cheltuieli. Potrivit legislației în vigoare, cererile pentru acordarea acestor bani se pot depune, în principiu, până în luna octombrie, dacă solicitantul vrea să obțină ajutorul din noiembrie și până în martie 2018.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
„Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de prezenta ordonanță de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii„, conform actului normativ.
Notă: Sezonul rece reprezintă perioada dintre 1 noiembrie și 31 martie.
Trebuie reținut că ajutorul se dă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
Condiția principală pentru a obține acești bani este ca veniturile solicitantului să fie sub anumite niveluri stabilite prin ordonanță, astfel:
- în cazul energiei termice:
- ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 ISR (786 de lei);
- persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);
- în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei).
Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat anual până la data de 15 octombrie, însă, pentru că această dată cade într-o zi de duminică anul acesta, cererile vor trebui depuse până pe 13 octombrie, adică vinerea, cel mai târziu.
Autoritățile acceptă însă și cererile depuse după această dată, în timpul sezonului rece, caz în care ajutorul se acordă fie începând cu luna depunerii cererii (dacă solicitarea se face până la data de 20 a lunii), fie începând cu luna următoare depunerii cererii (dacă solicitarea se face după data de 20 a lunii).
Important! Concret, cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.
Sursa: avocat.net