O ştire, publicată de site-ul newswatch33.com, care spunea că NASA, prin departamenul său din Washington, a confirmat că Pământul va intra în beznă totală 15 zile, în intervalul 15-30 noiembrie 2015, a devenit virală în urmă cu două luni.
Explicaţia acestora susţinea faptul că Venus şi Jupiter, în perioada menţionată mai sus, se vor afla într-o poziţie ciudată. Venus va trece prin sud-vestul planetei Jupiter şi va străluci de zece ori mai mult decât aceasta. Lumina degajată de Venus va încălzi substanţa gazoasă din care este format Jupiter, cauzând o reacţie masivă.
Pe langă acestea, publicaţia newswatch33.com aducea o serie de argumente care încludeau explicaţii ce păreau foarte logice şi menţiona nume care făceau ca ştirea să fie cât se poate de reală. Aceasta a fost preluată de alte site-uri mai mici care s-au grăbit să o publice fără a verifica temeinic informaţiile.
Această ştire apocaliptică este falsă. Agenţiile de ştiri şi televiziunile nu au preluat-o, mai ales că nu a existat nici un comunicat de presă care să anunţe cele 15 zile de zile de beznă.
O simplă vizită pe site-ul NASA ne-ar demonstra că nicăieri nu se vorbeşte despre cele 15 zile de întuneric. Se pare că cei care au scris falsa ştire au mizat pe greutatea expresiei “NASA a făcut anunţul”, dar o anchetă a publicaţiei The SUN a demostrat că informaţia reprezintă o dezinformare intenţionată.
Newswatch33 au mai lansat în trecut diverse ştiri bizare care nu avea nimic de-a face cu realitatea. Printre acestea, s-au aflat una care spunea că o fată s-a electrocutat cu căştile de la iPhone-ul ei, iar o alta că Guvernul SUA a introdus în trabucurile ieftine dispozitive de ascultare.
Şi alte site-uri au anunţat în anii trecut că Pământul ar urma să se cufunde în întuneric mai multe zile.
Sursa: descopera.ro