A fost sărbătoarea sportului juvenil, în weekend, la Chișineu Criș. De vineri și până duminică au avut loc două evenimente importante, organizate de Clubul Copiilor și Primăria Chișineu Criș: 45 de ani de la înființarea clubului din localitate și 40 de ani de activitate a competiției internaționale „Cupa Crisius”, un concus internațional interdisciplinar. Au participat Palate ale copiilor, licee, cluburi și școli gimnaziale, din 24 de județe, precum și invitați din Franța, Ungaria, Republica Moldova, Serbia, totalizând 2.400 de elevi.
În prima zi a avut loc vernisajul de artă plastică și vizuală, creație literară, la care au participat 1 200 de lucrări, 300 dintre ele fiind premiate. Sâmbăta, s-au desfășurat celelalte discipline sportive și tehnice, 14 la număr: handbal, baschet, minifotbal, tenis de masă, navomodele, aeromodele, aerobic, karate, judo, karting, șah, informatică-grafică, jocuri logice, arte plastice și programe SCRATH și HTML. Ca de obicei, competiția vedetă a fost cea de karting, câştigată de Palatul Copiilor Reșița.
Primul loc la Cupa Crisius 2019 a fost câștigat de Palatul Copiilor Arad. Pe 2 a venit Palatul Copiilor Reșița, iar pe 3 s-a clasat Palatul Copiilor Oradea. Totodată, din partea organizatorilor, au fost acordate premii speciale: Cupa „Prieteniei” – Școlii Elementare „Frăție și Unitate” din Alibunar (Serbia) și Cupa „Fair-play” – Şcolii „Grigore Vieru” Ialoveni.