Astăzi, 24 iunie 2014, membrii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO au participat la o reuniune cu reprezentanţii Greenpeace România privind susţinerea proiectului “Pădurile de fag – patrimoniu natural comun al Europei”.
La sfârşitul anului 2013, Guvernul României a decis susţinerea acestui demers şi implicarea în proiectul coordonat de Germania. Proiectul vizează extinderea obiectului de patrimoniu UNESCO intitulat “Pădurile virgine de fag din Carpaţi şi pădurile seculare de fag din Germania”, proiect prin care Germania, Slovacia şi Ucraina au reuşit să includă cele mai valoroase făgete din ţările respective pe lista Patrimoniului Mondial.
La propunerea preşedintelui comisiei, domnul senator Constantin Traian Igaş, membrii comisiei au decis să susţină demersul de includere a pădurilor virgine de fag din România pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. “Comisia pentru relaţia cu UNESCO asigură Greenpeace România de tot sprijinul pentru acest proiect atât de important pentru ceea ce înseamnă cele peste 200 de mii de ha de păduri virgine de fag din România” a declarat senatorul arădean Constantin Traian Igaş.
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, prin membrii săi, şi-au oferit sprijinul pentru finalizarea procedurilor de întocmire a dosarului şi documentaţiei tehnice.
Greenpeace România a identificat, pe baza unui studiu realizat de Institutul de cercetări şi amenajări silvice, o suprafaţă de 218.493 ha care îndeplineau criteriile de pădure virgină în România.