PACHETE CU ALIMENTE PENTRU 120 DE PERSOANE DEFAVORIZATE DIN ARAD

by Florian Popa

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite 120 de pachete, ce conțin alimente generale de consum, pentru persoane ce provin din medii sociale defavorizate din municipiul Arad, în perioada 09-10 ianuarie 2016. Aceste acțiuni sunt de real folos persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura hrana necesară, în sprijinul depăşirii perioadei dificile de iarnă.

În contextul în care ponderea persoanelor ameninţate de sărăcie sau excluziune socială devine o problemă pentru societate, acest gen de acțiuni sunt de real folos. Printre beneficiari s-au numărat chiar și tineri fără un loc de muncă, dar și pesionari cu pensii foarte mici. Aceste activități social-filantropice sunt rezultatul implicării comune a diverselor instituții de drept privat de profil alimentar din municipiul Arad, care manifestă solidaritate cu activitățile pastoral-sociale ale Bisericii.

Arhim.TeofanMada, vicar eparhial, coordonator de proiect

 

Facebook Comments