La două săptămâni de la ultima delegare internaţională – Celtic Glasgow – FC Astana, din prima manşă a play-off-ului Champions League – arbitrul arădean Ovidiu Haţegan are parte de o nouă confruntare europeană.
Haţegan va arbitra meciul Ţara Galilor – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018.
Partida este una decisivă pentru ambele reprezentative, aflate pe locurile 3, respectiv, 4 în Grupa D, cu câte 8 puncte acumulate în 6 jocuri, învingătoarea urmând să rămână în „cărţile” calificării.
Ţara Galilor – Austria se joacă sâmbătă, 2 septembrie, ora 21,45 (în direct pe DigiSport 3), Ovidiu Haţegan urmând a fi ajutat de asistenţii Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, al patrulea oficial fiind Sebastian Colțescu.
Facebook Comments