Ovidiu Haţegan a primit o nouă delegare europeană. De această dată, arbitrul arădean se va afla în camera VAR la partida dintre Ballkani şi Viktoria Plzen, din cadrul grupei C a Europa Conference League. Meciul se va disputa joi, de la ora 19:45, la Tirana (Albania). Duelul va fi condus de o brigadă 100% românească. Marian Barbu va fi la centru, asistat de tușierii Mihai Marica și Imre-Laszlo Bucsi și de rezerva Sebastian Colțescu, iar alături de Hațegan în camera VAR se va afla Radu Petrescu.
În actuala stagiune, arădeanul a mai fost delegat ca arbitru video la alte două partide, Barcelona – Royal Antwerp 5-0 în Champions League și Aris Limassol – Glasgow Rangers 2-1 în Europa League, dar a condus un meci și din postura de „central”, Lugano – Club Brugge 1-3, în Conference League.