2016 este un an excepţional pentru arbitrul arădean Ovidiu Haţegan, atât din punct de vedere profesional, cât şi financiar. Dacă la jumătatea anului 2015 a primit de la UEFA vestea că a fost promovat în prima categorie de arbitraj, Elite, la începutul acestui an a aflat şi că va arbitra la Euro 2016, dar şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro!
Dincolo de performanţa de a fi primul arbitru român care a fost delegat atât la CE, cât şi la JO după legendarul central timişorean Ioan Igna, Haţegan a dat un adevărat tun şi în plan financiar.
Pe plan internaţional, la categoria Elite, remuneraţiile venite din partea UEFA sunt consistente. Un meci din grupele Champions League sau Europa League este recompensat cu aproximativ 5.000 de euro, în funcţie de categoria din care face parte arbitrul.
În 2016, arădeanul a adunat două meciuri în grupele Champiuons League, din care unul în „optimi”, şi două în Europa League, din care unul în „sferturi”. În total, patru, adică 20.000 de euro.
Mai mult, de anul acesta, pentru un meci din UCL şi UEL din „sferturi” încolo, arbitrul de centru va primi 6.000 de euro. La aceste sume se adaugă 200 de euro diurnă pe trei zile, ceea ce înseamnă încă 600 de euro pentru o partidă din cupele europene. În cazul lui Haţegan, un total de 2.400 de euro.
Şi participarea la Euro 2016 a însemnat un câştig important pentru Haţegan, care a primit 20.000 de euro pentru cele două partide conduse în Franţa, la care centralul din România a fost apreciat. Conform unui site de specialitate, Ovidiu Haţegan a primit nota 8,38 pentru partida Polonia – Irlanda de Nord (1-0) şi 8,30 pentru Italia – Irlanda (0-1), fiind cel mai bine cotat arbitru dintre cei nou intraţi în Elite Group. Haţegan a arbitrat şi două partide la Jocurile Olimpice de la Rio, Brazilia – Iraq (0-0), în grupe, şi semifinala Brazilia – Honduras (6-0).
Pe plan intern, Ovidiu Haţegan a condus, în 2016, 11 partide în Liga 1, unul în Cupa Ligii şi unul în Cupa României (finala Dinamo – CFR Cluj, 2-2 după 120 de minute, 4-5 după lovituri de departajare). În total, 13. Dar aici sumele sunt considerabil mai mici. Cum pentru un meci, centralul încasează 4.950 de lei (1.100 de euro)., înseamnă că Haţegan şi-a mărit contul cu peste 14.000 de euro. Dar trebuie precizat că din sumele primite pe plan intern, arbitrii îşi suportă singuri transportul, cazarea şi masa.
Perspectivele sunt foarte bune pentru Haţegan şi echipa sa. Arădeanul este printre arbitrii care ar putea fi convocaţi şi la CM 2018, din Rusia, iar în cupele europene ar putea ajunde din nou până în fazele eliminatorii. Ovidiu Haţegan are 36 de ani.
Sumele primite de asistenţi, adiţionali şi rezervă sunt în funcţie de categoria din care face parte centralul. Dacă arbitrul de centru este din Elite Group, şi ceilalţi vor primi sumele din aceeaşi categorie. Haţegan face echipă cu „asistenţii” Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, cu adiţionalii Sebastian Colţescu şi Alexandru Tudor (Radu Prestrescu ) şi cu rezerva Radu Ghinguleac.
Sursă: digisport.ro
OVIDIU HAŢEGAN, LA CEL MAI PROLIFIC AN DE PÂNĂ ACUM AL CARIEREI
Facebook Comments