Arbitrul arădean a fost desfiinţat de fanii naţionalei Irlandei de Nord pe reţelele de socializare, după ce naţionala britanică a pierdut cu 1-0, pe teren propriu, prima manşă a barajului pentru Cupa Mondială din 2018.
„Arbitraj şocant. Ovidiu Haţegan este o glumă de arbitru”, „Ţara noastră n-a mai fost de 31 de ani la un Mondial, iar orice şansă a fost spulberată de incompetenţa lui Haţegan”, „Ar trebui suspendat pe termen nelimitat pentru asta”, „Felicitări lui Haţegan pentru cea mai proastă decizie luată vreodată de un arbitru”, „Ovidiu Haţegan, eşti orb?” sunt numai câteva dintre acuzele dure la adresa „centralului” român.
Un fan nord-irlandez a mers chiar şi mai departe şi a modificat datele lui Haţegan pe contul acestuia de wikipedia, trecând la data decesului 9 noiembrie 2017, Belfast, ziua şi locul partidei dintre Irlanda de Nord şi Elveţia.
Datele modificate ale lui Haţegan de pe wikipedia au fost refăcute însă la scurt timp.
Haţegan a acordat lovitura de la 11 metri care a dus la singurul gol al meciului de pe Windsor Park în minutul 58, la o fază în care mingea trimisă de Shaqiri îl lovește mai mult în spate pe Corry Evans.
Mijlocaşul lui Blackburn Rovers a primit şi cartonaşul galben şi este suspendat pentru returul de duminică, de la Basel, transmis în direct de Digi Sport 1 de la ora 19.00. (digisport.ro)