Matinalul Dani Oţil participă în acest sfârşit de săptămână la etapa de la Râşnov a Campionatului naţional de viteză în coastă, ultima a acestui sezon şi cea de-a doua la care acesta ia startul în competiţie.
Dani a testat ieri, la antrenamentele oficiale, maşina cu care ar putea să concureze anul viitor. “Am mai fost la etapa din Poiană, cu un Logan, eu fiind începător. Acum mă acomodez cu maşina, iar dacă mă voi comporta bine, ceea ce înseamnă să nu o lovesc, o voi moşteni pentru sezonul viitor, deoarece Adi Grigore, care este profesorul meu, va avea una nouă”, ne-a declarat Oţil între două tururi de antrenament. Vedeta a ţinut să precizeze că marea lui dragoste rămâne motociclismul, sport la care participă ca profesionist în competiţii, iar la vehiculele pe patru roţi trece doar atunci când îi permite timpul.(libertatea.ro)
Facebook Comments