Există o vorbă în rândul suporterilor. Poţi să schimbi nevasta, locul de muncă, maşina, dar echipa de suflet nu se schimbă niciodată. Asta dacă eşti suporter. Dacă eşti membru într-o asociaţie care mimează a fi reprezentanta unor suporteri, lucrurile nu mai stau deloc aşa. Şi mă refer aici la Suporter Club UTA, ai cărei membri schimbă echipele cum schimbă alţii ciorapii.
Ceea ce s-a întâmplat în acest weekend, când palmaresul UTA-ei a trecut în mâinile unei clone dirijate de clica PDL, dar şi în urmă cu câteva săptămâni, când în plin campionat adevărata UTA a rămas fără palmares, fiindcă l-a retras o mână de oameni, aşa-zişi reprezentanţi ai suporterilor, este de neacceptat într-o societate normală şi într-un fotbal normal. În primul rând, nu cred că s-a mai întâmplat undeva în lumea asta ca suporterii să decidă soarta unui club. Nu vorbim aici de suporterii acţionari ai unor cluburi, cum se întâmplă la Barcelona, ca să dăm cel mai bun exemplu, ci de suporteri care n-au dat în viaţa lor un leu la club (unii nici bilet n-au plătit) şi care în orice ţară normală n-ar avea dreptul de decizie într-un club, ci doar de a protesta, legal, de a-şi exprima nemulţumirile, de a cere explicaţii patronatului.
Au fost proteste ale suporterilor faţă de patroni şi în Italia, Spania, Anglia. Nu suntem, primii. Manchester United s-a confruntat cu proteste ale suporterilor la adresa familiei Glazer, proprietara clubului. Cei de la Lazio au protestat nu o dată împotriva patronului Claudio Lotito, la fel s-a întâmplat la Torino, Milano, Napoli, ca să dăm câteva exemple. Suporterii au fost şi acolo nemulţumiţi de patroni, că erau sau nu macaronari, ca la UTA, că erau cocalari ca la UTA, că n-aveau bani sau nu investeau cât trebuie. Problema e că niciodată, dar niciodată, un suporter sau un grup de suporteri n-au decis soarta unui club (excepţie modelul Barcelona sau Benfica, unde suporterii sunt acţionari). Fiindcă, pur şi simplu, nu e permis şi nici normal ca un grup de suporteri, ONG în cazul UTA, fără legitimitate, fără ca miile sau zecile de mii de suporteri ai UTA-ei să-i fi dat vreun mandat, să decidă asupra viitorului acestei echipe de tradiţie a României. Şi s-o dea pe mâinile clientelei politice, care să învârtă banul public pe spatele unui brand al Aradului.
În oraşul lui Falcă, orice e posibil. Chiar şi ca o mână de suporteri, adunaţi într-un ONG, să stea astăzi la picioarele marelui MICROBIST, după c e acum doi ani îl înjurau în cor în faţa Primăriei Arad şi îl trimiteau înapoi la Brad. În oraşul lui Falcă, nici UTA nu mai are voie să trăiască, dacă nu e a lui Falcă.
Cosmin Mihuţa
