Opt bărbaţi din Sri Lanka şi Bangladesh care veniseră în România pentru a se angaja, dar ulterior au fost prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară pentru a ajunge în vestul Europei, au fost expulzaţi şi au primit interdicţie să se întoarcă în Uniunea Europeană timp de cinci ani.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), agenţii Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad i-au escortat pe cei opt străini la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcaţi în curse comerciale către ţările de origine.
Bărbaţii expulzaţi au vârste cuprinse între 24 şi 41 de ani.
„Aceştia au intrat legal în România, în perioada 2023 – aprilie 2024, în scop de angajare. Cu toate acestea, în luna iunie 2024, au fost luaţi în custodie publică după ce au fost surprinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat”, a precizat IGI.
La ieşirea din ţară, pe numele celor opt străini a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul Uniunii Europene, în Spaţiul Economic European şi în Confederaţia Elveţiană pentru o perioadă de cinci ani, scrie agerpres.ro.
Opt străini veniţi în Arad să lucreze, expulzaţi după ce au încercat să treacă ilegal graniţa
Facebook Comments