Opt cetățeni străini, depistați de polițiștii de frontieră arădeni ascunși într-un TIR

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 8 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.
În data de 09.10.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile pe ruta Turcia – Olanda.
În baza analizei de risc de la nivelul punctului de trecere a frontierei s-a dispus efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie în urma căreia au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 8 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate