OPT ACTORI AU FOST RECOMPENSATI PENTRU PERFORMANTELE LOR DIN STAGIUNEA REPER 65

by Cosmin Mihuta

Duminică seara, după premiera spectacolului REVIZORUL, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, în faţa sutelor de arădeni care au răspuns invitaţiei lansate de Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, a avut loc cea de a doua ediţie a Galei Actorului Arădean, prezentată chiar de managerul teatrului, Bogdan Costea, secondat de actriţa Alina Danciu.

Pentru desemnarea actorilor premiaţi ai Galei, a fost ales un juriu special, format din trei persoane – doi membri ai Consiliului Artistic şi un reprezentant al presei arădene, aceştia fiind prof. Anca Giura, prof. Florin Didilescu (directorul Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad) şi Corina Huţan (jurnalist la „Jurnalul arădean“ şi aradon.ro). Potrivit criteriilor de apreciere şi a procedurii stabilite, după analizarea fiecărei categorii de premii, membrii juriului şi-au exprimat opţiunea prin vot secret la fiecare secţiune, majoritatea voturilor exprimate desemnând câştigătorii fiecărei secţiuni.

Iată care sunt cei opt actori care au fost recompensaţi pentru prestaţia lor artistică din stagiunea REPER 65:

Oltea Blaga şi Zoltan Lovas – Premiul pentru cea mai îndrăgită actriţă, respectiv Premiul pentru cel mai îndrăgit actor. Cele două premii au fost acordate în urma obţinerii majorităţii voturilor exprimate de către publicul spectator în cadrul sondajului lansat pe parcursul proiectului „Luna plină de teatru“, desfăşurat în cursul luni ianuarie 2014.

Roxana Sabău şi Alex Mărgineanu  – Premiul pentru cele mai multe roluri interpretate în stagiunea REPER 65.

Carmen Vlaga – Bogdan şi Sorin Calotă – Premiul pentru cea mai bună actriţă, respectiv cel mai bun actor, în rol principal, în stagiunea REPER 65.

Adina Doba şi Sorin Dorobanţu – Premiul pentru cea mai bogată activitate în stagiunea 2013 – 2014 a trupei Teatrului de Marionete.

Pe lângă diplome şi flori, premianţii acestei Gale au primit şi un premiu în bani, oferit de un sponsor arădean care a dorit să îşi menţină anonimatul, dar care sprijină necondiţionat activitatea teatrului arădean. În plus, prin tragere la sorţi, patru dintre ei au primit vouchere de călătorie, din partea unei agenţii de turism arădene, care le asigură o vacanţă pentru două persoane, într-unul din marile oraşe europene.

Emoţii, căldură, aplauze – acestea au fost cele trei caracteristici ale ediţiei a doua a Galei Actorului Arădean, din care nu au lipsit nici lacrimile stârnite de surpriza primirii premiilor. O dată cu această Gală, se încheie şi stagiunea REPER 65, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad pregătind, încă de pe acum, viitoarea stagiune care, cu siguranţă, va aduce un plus de valoare şi de frumos în această fascinantă lume a teatrului!

 

Facebook Comments