Lumea a atins cel de-al şaselea Obiectiv al Mileniului 2015, cel de a fi redus propagarea maladiei SIDA şi îşi va fixa pentru următorii 15 ani un obiectiv mai ambiţios: eradicarea virusului HIV în 2030, relatează marţi EFE.
Noile infecţii cu HIV/SIDA au scăzut cu mai mult de o treime începând din anul 2000, a declarat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), salutând faptul că omenirea a atins obiectivul inversării cursului epidemiei.
Potrivit raportului agenţiei Naţiunilor Unite împotriva SIDA (ONUSIDA) intitulat: ‘Cum SIDA a schimbat totul’, ce compilează succesele înregistrate şi stabileşte priorităţile pentru lupta împotriva virusului VIH pentru următoarele decenii, ‘epidemia s-a oprit şi a devenit reversibilă’.
În 2014, un număr de 83 de ţări, reprezentând 83 % din întreaga populaţie infectată cu HIV (37 de milioane la nivel mondial), au stopat avansul epidemiei, inclusiv câteva dintre ţările cele mai afectate precum India, Kenya, Mozambic, Africa de Sud şi Zimbabwe. Incidenţa SIDA în rândul tinerilor a scăzut cu 37 %, în timp ce 73 % dintre femeile seropozitive însărcinate primesc tratament pentru a nu-şi infecta copiii, lanţ de transmisie care a fost prima dată întrerupt de Cuba.
‘Un nou obiectiv se află acum în faţa noastră: să punem capăt epidemiei SIDA în 2030’, a declarat şeful Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, care prezintă marţi, la Addis Abeba, bilanţul provocărilor în lupta mondială împotriva acestei maladii.
Dar pentru a pune capăt epidemiei până în anul 2030, ONU solicită ca aproape 32 de miliarde de dolari (29 miliarde euro) să fie investite în fiecare an de acum până în 2020, în lupta împotriva SIDA , faţă de 21,7 miliarde de dolari în prezent.
În raport, ONU schiţează priorităţile care ar trebui să ducă la eradicarea virusului care a ucis 39 de milioane de oameni în istoria sa şi 1,2 milioane în 2014. Creşterea numărului programelor de prevenire, mobilizarea bolnavilor, eliminarea transmiterii HIV de la mamă la copil, încetarea discriminării seropozitivilor şi promovarea investigaţiei medicale sunt marii paşi care ar trebui să ducă la eradicarea SIDA în următorii 15 ani.
În anul 2000, ONU a stabilit opt mari obiective până în 2015 în cadrul proiectului Millennium, inclusiv combaterea HIV/SIDA. În acest sens, lupta acerbă a comunităţii internaţionale împotriva SIDA figurează ca un succes, scrie AFP.
De asemenea, raportul publicat marţi constată că eforturile depuse au contribuit la atingerea obiectivului stabilit în 2011, constând în includerea a 15 milioane de oameni în tratamentul antiretroviral în 2015, faţă de numai 1 milion în 2001.
În 2014, 3.6900.000 de persoane erau infectate cu SIDA. În acelaşi an, 1,2 milioane de persoane au murit din cauze legate de SIDA (o scădere a deceselor cu 41% faţă de perioada de vârf din 2004), se arată în raport. Tuberculoza rămâne principala cauză de deces în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV, menţionează AFP.
La nivel mondial, în anul 2014 existau două milioane de oameni recent infectaţi, faţă de 3,1 milioane în anul 2000, aceasta reprezentând o scădere cu 35,5%. La copii, scăderea este chiar mai spectaculoasă:—58%.
Africa sub-sahariană rămâne regiunea cea mai afectată, cu 70% din cazuri, totalizând circa 25.800.000 de oameni care trăiau anul trecut cu HIV/SIDA.
În regiunea Asia/Pacific, deşi mai puţin afectată, cu numai 5 milioane de oameni care trăiau în 2014 cu acest virus, prezintă interes pentru experţi creşterea numărului de cazuri. Infecţiile noi au crescut cu 3% între 2010 şi 2014. Anul trecut, China, India şi Indonezia reprezentau 78% dintre noile infecţii din regiune.
Sursa: descopera.ro