Sâmbătă, 15 februarie 2014, în Eparhia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc etapa locală a Olimpiadei de Religie ortodoxă pentru elevii din cl. VII – XII. În cele 14 centre din judeţ au participat 165 elevi, a căror cunoştinţe în domeniul religios au fost evaluate de către comisii locale alcătuite din profesori de religie din zonele respective. Conform procedurii, evaluarea s-a făcut în baza subiectelor alcătuite în mod unitar la nivel de judeţ, după modelul/structura transmisă de către inspectorul general din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Tot în aceiaşi zi şi în aceleaşi condiţii organizatorice s-a desfăşurat şi concursul „Lăsaţi copiii să vină la Mine” destinat elevilor din cl. V – VI, la care au participat 75 concurenţi.
Conform regulamentului de concurs, primii cinci candidaţi din fiecare an de studiu, care au obţinut minim nota 8,00 s-au calificat la etapa judeţeană, care va avea loc în data de 1 martie 2014, la Seminarul Teologic Ortodox Arad.