Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.
Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.
Cody Gakpo (20) şi Donyell Malen (83, 90+3) au marcat golurile unei victorii meritate, dar poate prea drastice.
Primul sfert de oră a aparţinut echipei antrenate de Edward Iordănescu, care a jucat curajos şi agresiv şi a avut şi o ocazie bună de gol, însă Man a trimis puţin peste poartă din zonă centrală (14).
Olanda a avut prima oportunitate în min. 6, dar şutul de la distanţă al lui Simons nu i-a pus probleme lui Niţă.
Echipa lui Ronald Koeman a deschis scorul repede, prin Gakpo (20), care l-a driblat uşor pe Raţiu şi a marcat la colţul scurt, cu un şut care l-a surprins pe Niţă.
România a încercat să reacţioneze, iar Hagi (21) a trimis pe lângă poartă, iar Man a fost blocat în careu de Ake (24), la centrarea lui Stanciu.
Selecţionata Oranje a continuat să controleze jocul şi De Vrij (26) a fost aproape de a mări avantajul, însă lovitura sa cu capul din 6 metri, la un corner, s-a dus în plasa laterală.
Drăguşin (31) a fost providenţial în faţa lui Depay, după care tricolorii au primit o nouă lovitură, Mogoş accidentându-se la o ciocnire cu Dumfries (32). Astfel, Iordănescu a fost nevoit să improvizeze din nou, cu Racoviţan în centru şi Burcă în flancul stâng al apărării.
Racoviţan (44) a pierdut o minge pe linia de funda, dar Simons a trimis pe lângă poartă de la 10 metri.
Prima repriză s-a încheiat cu un şut slab trimis de Drăguş, fără emoţii pentru Verbruggen (45+2).
În partea secundă, Olanda a fost foarte aproape de golul al doilea, dar Drăguşin l-a blocat pe Malen, iar la şutul lui Depay au intervenit Raţiu şi Racoviţan.
Reijnders (57) a şutat din marginea careului pe lângă poartă, van Dijk (58) s-a înălţat şi a reluat cu capul, la corner, dar mingea a lovit bara, Niţă s-a remarcat la şutul expediat de Gakpo (59) la colţul scurt.
Gakpo a fost din nou în prim plan, însă Niţă a respins şutul său de la 20 de metri (62), după care atacantul lui Liverpol a marcat din careul mic, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
Depay (68) şi Veerman (73) au trimis puţin pe lângă ţintă, periculoasă fiind şi degajarea lui Răzvan Marin (79), în Simons, mingea trecând aproape de poartă.
România nu a reuşit să construiască nicio fază periculoasă în repriza secundă, defensiva batavă funcţionând perfect.
În plus, Olanda a punctat (83) prin Malen, simplu, din careul mic, din nou după o eroare individuală, o greşeală a lui Drăguşin, care nu a trimis în corner la acţiunea lui Gakpo pe linia de fund.
În timp ce tricolorii căutau golul de onoare, rapidul Malen a scăpat pe contraatac şi a marcat şi al treilea gol al Olandei (90+3).
Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ”portocala mecanică”. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.
În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.
România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).
România – Olanda 0-3 (0-1)
Au marcat: Cody Gakpo (20), Donyell Malen (83, 90+3).
Munchen, Football Arena
EURO 2024 – optimi de finală
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 22. Vasile Mogoş (24. Bogdan Racoviţan, 38) – 6. Marius Marin (8. Alexandru Cicâldău, 72) – 20. Dennis Man, 21. Nicolae Stanciu (căpitan; 14. Darius Olaru, 88), 18. Răzvan Marin, 10. Ianis Hagi (7. Denis Alibec, 72) – 19. Denis Drăguş (13. Valentin Mihăilă, 72). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Sursă: agerpres