Olanda caută voluntari pentru organizarea Eurovision 2020

by Cristian Dobre

Organizatorii festivalului Eurovision, care va avea loc anul viitor în oraşul olandez Rotterdam, au publicat miercuri o ofertă de muncă gratis pentru cei care doresc să lucreze cu normă întreagă, între 1 şi 18 mai, la pregătirile concursului muzical, fără să le fie acoperite nici măcar cheltuielile de transport sau de cazare, relatează EFE.

„Căutăm voluntari care să îndrume delegaţiile participanţilor în timpul şederii lor la Rotterdam. Care să vorbească bine engleza, pe lângă olandeză, şi o altă limbă străină”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Radiodifuziunii publice NPO, care se va ocupa de organizarea viitoarei ediţiei Eurovision, precizându-se că este nevoie de cel puţin 600 de persoane.

Se pretinde de asemenea ca voluntarii să fie „disponibili în program complet în perioada 1 – 18 mai 2020”, să-şi poată „organiza singuri drumul spre şi dinspre Rotterdam în perioada evenimentului” şi să-şi „gestioneze singuri cazarea şi cheltuielile de deplasare care nu vor fi rambursate”.

Comunicatul precizează că se caută persoane cu vârste de peste 20 de ani, cu program flexibil, care să fie familiarizaţi cu oraşul şi împrejurimile şi care să cunoască funcţionarea transportului public, a restaurantelor şi a locurilor culturale, pentru a putea „superviza şi ajuta” delegaţiile străine.

NPO nu oferă nicio remuneraţie pentru cele 18 zile de muncă, având în vedere că se vor realiza în condiţii de „voluntariat”, subliniind că se va obţine, în schimb, „o „experienţă unică de muncă pentru curriculum” şi posibilitatea de a cunoaşte oameni noi şi a stabili contacte.

Oferta a suscitat critici pe reţelele de socializare şi în mass-media locale, utilizatorii întrebându-se cum „un festival cu un buget de mai multe milioane de euro nu oferă bani nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor de transport sau cazare”.

Un purtător de cuvânt al NPO, Danny Vormer, a asigurat că se va oferi „mâncare şi băutură gratis” şi a subliniat că se caută persoane care doresc să participe la această activitate „din dragoste faţă de Eurovision”.

Se estimează că festivalul costă peste 26,5 milioane de euro, din care 9,6 sunt acoperiţi de European Broadcasting Union (EBU), sponsorizări şi vânzări de bilete, 2,5 milioane alocaţi de NPO şi alte 2 milioane plătite de Radioteleviziunea publică olandeză AVROTROS.

Restul de 12,4 milioane sunt aşteptate de la guvernul olandez, care, deocamdată, a refuzat să finanţeze concursul de muzică şi aşteaptă să fie dezbătut subiectul.

Marea Finală Eurovision Song Contest 2020 va avea loc sâmbătă, pe 16 mai, iar semifinalele pe 12 şi 14 mai.

Va fi pentru a cincea oară când Olanda va găzdui această competiţie şi pentru prima oară când va avea loc la Rotterdam, anterior oraşele-gazdă fiind Hilversum, Amsterdam şi Haga (aleasă de două ori).

Marea Finală Eurovision 2019 a fost câştigată de Duncan Laurence cu melodia „Arcade”, care a obţinut 492 puncte. Locul al doilea i-a revenit Italiei (465 puncte), în timp ce Rusia s-a clasat pe locul trei, cu 369 puncte.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments