Camera Deputaţilor a decis, luni, amânarea cu un an, până la 31 decembrie 2022, a obligativităţii montării repartitoarelor de căldură în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, scrie digi24.ro.
Deputaţii au adoptat în acest sens proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente, informează Agerpres.
„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în proiectul adoptat de Cameră.
În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, mai prevede textul adoptat.
În Legea 121/2014 se prevedea că aceste repartitoare trebuiau montate până la 31 decembrie 2021.
„Amendamentul de amânare a obligativităţii montării de repartitoare pentru românii care sunt în sisteme centralizate de încălzire este un amendament pe care l-am depus şi a fost susţinut de întreaga Comisie pentru industrii. În contextul creşterii preţurilor şi la energie, şi la gaze este important să nu impunem costuri suplimentare pe umerii românilor şi iată că montarea acestor repartitoare ar genera costuri în plus şi mai ales nemontarea lor ar fi generat amenzi între 500 şi 1.000 de lei”, a declaraat deputatul USR Cristina Prună, citată de Agerpres.
Obligativitatea montării repartitoarelor de căldură în apartamente – amânată cu un an
Facebook Comments