Localnicii din Săvârşin, unde Familia Regală obişnuieşte să îşi petreacă sărbătorile de iarnă, au primit cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana. Cei mai bătrâni dintre ei îşi amintesc de prima vizită a Majetăţii Sale după căderea comunismului, atunci când Castelul din Săvârşin nu era încă retrocedat Familiei Regale a României.
Ultima oară Regina Ana a fost la Săvârşin în vara anului 2014. Atunci împreună cu Regele Mihai ea a participat la inaugurarea Casei de Oaspeţi din Satul Regal, complextul de clădiri istorice din jurul Castelului din Săvârşin.
Dacă ne gândim la sărbătorile de iarnă, Regina Ana a fost ultima oară la Săvârşin în iarna anului 2012, problemele de sănătate oprind-o să mai facă drumul lung până în extremitatea estică a Judeţului Arad.
În ceea ce-i priveşte pe localnici, pentru ei memorabil este momentul din 1993, atunci când Regina Ana a vizitat satul prima oară după căderea comunismului. Ea a poposit atunci în casa unei familii de gospodari care locuieşte şi astăzi în apropierea Castelului Regal.
Sursa: digi24