Oamenii cu ajutor social și condamnații penal au fost puși la adunat gunoaie de pe Malul Mureșului

by Adrian Pavel

În data de 07.05.2021, polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au supravegheat 6 persoane beneficiare de venit minim garantat și o persoană condamnată cu executare, prestând muncă în folosul comunității pe malul Mureșului, tronsonul cuprins între podul Traian și podul pietonal spre ștrandul Neptun. În urma acestei acțiuni s-au colectat 200 kg de peturi din plastic. Cantitatea este în scădere, deoarece, luna trecută, zona respectivă a mai fost supusă unei acțiuni similare, tot cu ajutorul beneficiarilor de venit minim garantat. Atunci s-au adunat 1600 kg de deșeuri!

În cursul acestei săptămâni, între 10 și 15 beneficiari ai venitului minim garantat și condamnați penal, ce trebuie să presteze muncă în folosul comunității, vor fi angrenați în acțiuni de ecologizare. Azi aceștia, sub supravegherea polițiștilor locali, au acționat pe strada Pescarilor, unde au fost colectate nu mai puțin de 600 kg de deșeuri. Urmează strada Cometei la ieșirea spre Micălaca (în zilele de marți și miercuri), iar de joi se va înterveni în arealul Galleria Mall-Expo Arad și în zona industrială vest.

 

 

Facebook Comments