Deși credeam că nimic nu poate avea un impact mai devastator în plan personal după tragedia din Colectiv, iată că ziua de 13 iulie 2016 avea să scoată la lumină un mare întuneric care, din păcate, ne obligă să schimbăm percepția vremurilor actuale: cazul copiilor ținuți ÎN LANȚURI la acea fermă din Argeș.
Opt ani de suferință, chinuri, batjocură, umilință, muncă silnică, privare de libertate, toate în contextul OMULUI DEVENIT OMULUI LUP! Cum să te mai uimească violența împotriva animalelor când oamenii pot face altor oameni astfel de grozăvii?
Când credeam că vremea torționarilor a apus, vine acest întuneric din Argeș, cu puterea unui tăvălug, să ne arate cu încăpățânare că avem încă multe sechele în modul de raportare la semeni și respectarea drepturilor omului.
Nici nu știu exact ce doare mai tare…fapta în sine sau complicitatea deloc lipsită de vinovăție a celor care au știut dar nu au făcut nimic? Seninătatea cu care un sătean explica reporterilor ”normalitatea” lanțurilor de an 2016 nu poate să nu îmi amintească de toti zeloșii ieșiți după tragedia din #Colectiv care spuneau apăsat, răspicat, cu subiect și predicat că ”au ars de vii pentru că au păcătuit mergând în club”. Un ”așa le trebuie!” care nu face deloc cinste creștinismului cum la fel de dureroasă este tăinuirea, în cazul de la Argeș.
Oare, câți dintre cei care știau nu plecau genunchii, duminica, în biserici? ACEASTA ESTE ÎNTREBAREA CARE NU ÎMI DĂ PACE!
Pentru că oricine ar spune că, la sat fiind, unde nici musca nu mișcă fără a trece prin zvonistica locală, nu a știut despre cele petrecute la fermă, să îmi fie iertat, este imposibil de crezut!
A fi creștin nu înseamnă dulce adormire în somnul căldicel al lui ”asta este!”, nu înseamnă gard vopsit frumos doar pentru a ascunde leopardul, nu înseamnă pasivitate și moliciune, ci IMPLICARE în comunitate, rezolvarea problemelor de orice natură, înseamnă dăruire, înseamnă luptă, astfel încât singurele lanțuri dintre noi să fie lanțurile dragostei, respectului și bunului-simț.
Să avem, așadar, grijă, ca nu cumva turlele bisericilor în care ne plecăm genunchii să ducă spre Dumnezeu mesajul unor lanțuri de genul celor din Argeș…
