Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean vietnamez care încerca să iasă din România folosindu-se de paşaportul altei persoane.
În data de 17.05.2017, în jurul orelor 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autorităţile din Vietnam.
Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul prezentat, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana este cetăţean din Vietnam, se numeşte Thu V., are 22 ani şi a intrat legal în România. Tânăra a declarat că documentul prezentat este al unei mătuşi care locuieşte în Germania şi a recurs la această metodă pentru că nu posedă o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen, dorind să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi i-au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.