Polițiștii postului din Conop au identificat o femeie, bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în cursul serii trecute, polițiștii au fost sesizați de către persoana vătămată, despre comiterea unui furt dintr-un imobil de pe raza localității Odvoș. În urma cercetărilor efecutate, la scurt timp, s-a stabilit că cea bănuită de comiterea furtului, o tânără de 25 de ani, din Milova, prin efracție ar fi pătruns în locuință, de unde ar fi sustras mai multe bunuri de uz casnic, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 150 de lei.
Asupra tinerei au fost depistate bunurile sustrase în urma activității ilicite comise, reușindu-se astfel recuperarea integrală a prejudiciului.
Polițiștii continuă cercetările, pe numele celei în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.