Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o tânără din județul Gorj care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, o persoană de sex feminin care la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control este fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul P.F. pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânăra este A. K., în vârstă de 20 de ani, din judeţul Gorj.
Faţă de cele constatate, tânăra a declarat că a obţinut cartea de identitate falsă de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 150 euro şi a recurs la acestă metodă pentru că nu poseda un document valabil de călătorie.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.