O tânără din Arad a născut ieri chiar pe peronul Gării de Nord din Timișoara. Băiețelul a venit pe lume cu bine, deși nu a mai fost timp pentru spital. Femeia venise cu trenul la Timișoara, și, la finalul călătoriei, a simțit că-i vine sorocul. Tânara de 22 de ani s-a pus pe o bancă, iar cei din jur i-au observat contracțiile și stările tipice pentru procesul nașterii. S-a sunat la 112 și, până la sosirea ambulanței, un echipaj al Poliției Transporturi a mers pe peronul 6. Un om al legiii a sta cu tânără, iar alutl a adus prosoape, până au venit cie de la salvare.
Astfel a venit pe lume Ciprian, un copil sănătos de 3,4 kg și care măsoară 51 de cm. El și mămica sunt bine, scrie timisplus.ro.
Facebook Comments
previous post