O TANARA DE 17 ANI DIN MANASTUR A NASCUT IN BAIE. BEBELUSUL A DECEDAT

by Cosmin Mihuta

O adolescentă din localitatea arădeană Mănăştur a născut singură, miercuri, în toaleta locuinţei în care se afla, însă bebeluşul – un băieţel de 2,7 kilograme – nu a supravieţuit, iar poliţiştii au început o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi după ce adolescenta, în vârstă de 17 ani din localitatea arădeană Mănăştur, a născut singură, în toaletă, iar bebeluşul, un băieţel care cântărea 2,7 kilograme, a murit.

Surse locale declară că adolescenta se afla în vizită la o verişoară şi a născut în toaleta casei acesteia. Părinţii fetei au fost anunţaţi, iar aceştia au sunat la 112 după ajutor.

Un echipaj al Ambulanţei a găsit fătul mort în toaleta casei şi a acordat primul ajutor tinerei, care a fost apoi transportată la secţia Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean Arad.

Tânăra a ajuns în stare de şoc la spital.

“Adolescenta a ajuns la noi în secţie cu ruptură de perineu, iar placenta a fost îndepărtată în sala de operaţii”, a declarat dr. Daniela Brânzan, medic primar la secţia Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean Arad.

Poliţiştii arădeni au început o anchetă în acest caz. “Am fost sesizaţi că o adolescentă a născut la domiciliu, iar bebeluşul a decedat. Cercetările au fost începute, s-a întocmit un dosar de cercetare penală în acest caz şi se aşteaptă rezultatele necropsiei fătului pentru a se putea stabili încadrarea juridică a faptei”, a declarat Lorena Pârvulescu, purtător de cuvânt IPJ Arad.

Facebook Comments