Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o tânără care a încercat să iasă din țară folosindu-se de o carte de identitate aparținând unei alte persoane.
În data de 25.05.2017, ora 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, o persoană de sex feminin care la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana prezentă la control nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul prezentat, motiv pentru care a fost dusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este o tânără în vârstă de 16 ani, din judeţul Tulcea. Totodată, polițiștii de frontieră au mai stabilit că documentul prezentat de tânără aparține unei rude de-a sa și a recurs la această metodă deoarece nu deținea un document de călătorie.
Poliţiştii de frontieră întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.