Premieră naţională la Spitalul Municipal din Oradea. O echipă de trei medici a operat o pacientă de 19 ani care ajunsese să cântărească doar 31 de kilograme din cauza unei boli greu de depistat, de care suferă una din 100.000 de persoane. Chirurgii au folosit instrumente de câțiva milimetri, iar intervenția a pus capăt unui chin pe care tânăra l-a îndurat zi de zi, în ultimii patru ani. Pentru tânăra din Târgu Mureș, coșmarul a început după ce a ținut o dietă, în urma căreia a slăbit foarte mult.
“Când am ajuns la kilogramele dorite, nu am mai putut să mă opresc. Am început să umblu la nutriționiști, la gastroenterologi, fiindcă mă durea foarte tare stomacul. Am început să mănânc ca un om normal și după asta nu am pus pe mine niciun kilogram”, povestește Beata Varga, pacientă.
“Cei mai mulți puneau pe baza faptului că a ținut cura de slăbire și spuneau că de acolo vin toate aceste lucruri și că este pe bază de stres. În cei patru ani am trăit un calvar”, își amintește Ana Maria Varga, mama pacientei.
După nenumărate investigaţii medicale şi bani risipiţi pe tratamente fără efect, un medic din Târgu Mureş a pus diagnosticul corect: sindromul Dunbar, o boală extrem de rară care afectează circulaţia sângelui la nivelul stomacului şi ficatului și provoacă tulburări ale digestiei. Incidența acestei afecțiuni este de una din 100 de mii de persoane, însă cel mai important și dificil este depistarea corectă a acesteia.
Medicul care a depistat boala i-a transmis familiei că singura soluție este intervenția chirurgicală.
“A zis că va vorbi cu mai mulți chirurgi și să vedem care să o accepte să facă operația, cum e foarte riscantă și e foarte rară. Cei mai mulți medici nu întâlnesc în cariera lor o asemenea boală”, spune mama pacientei.
Cazul a fost acceptat de chirurgul Viorel Dejeu de la spitalul municipal din Oradea, care a operat-o pe tânără cu ajutorul altor doi medici.
“Am reușit să operăm această pacientă printr-un abord laparscopic și nu doar prin laparscopie, ci prin minilaparoscopie. Este o tehnică destul de nouă la nivel internațional, folosim niște instrumente extrem, extrem de puțin agresive, de 3 milimetri, astfel încât trauma, ca să zic așa, chirurgicală pentru pacient este minimă”, a explicat chirurgul Viorel Dejeu.
„Trebuie să vă dați seama că vorbim de o structură care se află în epicentrul organismului între extrem de multe organe importante, extrem de dificil de ajuns acolo”, a detaliat dr. Erno Jerizcska, chirurg.
În opinia chirurgului Viorel Dejeu, “dificultatea cea mai mare au avut-o colegii care s-au ocupat înainte de pacient și anume de a diagnostica această afecțiune care este foarte rară și destul de greu de diagnosticat”.
“Dacă medicul e o fire mai prietenoasă, și bolnavul parcă se simte mai altfel. Și domnul doctor așa este, cum ne-a văzut a zâmbit. Și eu îi mulțumesc din suflet că a acceptat operația riscantă”, a spus Ana Maria Varga, mama pacientei.
Operaţia a fost realizată pentru prima dată în România. „Tehnicile de minilaparoscopie sunt destul de rar utilizate la noi în țară și nu numai la noi în țară, vorbim de un aspect destul de rar pe plan mondial chiar”, a precizat dr. Erno Jerizcska.
Tânăra a fost operată la începutul acestei săptămâni. Pentru că starea ei este bună, vineri se va putea întoarce acasă.
“Acum sper că totul o să fie bine și pot să mă bucur de viață”, își dorește Beata Varga.
Sursa: digi24.ro