O SONDA SPATIALA AMERICANA A TRANSMIS URMATOARELE IMAGINI CATRE NASA. SPECIALISTII CAUTA ACUM O EXPLICATIE PENTRU ELE

by Paula Craciun

Planeta Ceres a devenit, în luna martie a acestui an, prima planetă pitică vizitată îndeaproape cu ajutorul unei sonde spaţiale, iar imaginile surprinse de aceasta au început deja să ridice multe semne de întrebare, informează CNN.

Sonda spaţială americană Dawn s-a plasat cu succes pe o orbită a lui Ceres, în luna martie, cu scopul de a descifra secretele ce înconjoară acest corp ceresc, aceasta fiind pentru prima dată când un vehicul de acest tip explorează de la distanţă foarte mică o planetă pitică.

Imaginile transmise de Dawn i-au luat deja prin surprindere pe cercetătorii de la NASA.

Mai întâi, au fost observate, pe lângă numeroasele cratere de pe suprafaţa planetei, două puncte excepţional de strălucitoare, apropiate între ele, aflate în acelaşi bazin, a căror existenţă nu a putut fi explicată deocamdată de oamenii de ştiinţă.

În urmă cu câteva zile, NASA a anunţat că alte imagini intrigante au fost observate pe suprafaţa planetei. Este vorba despre o structură piramidală cu o înălţime de aproximativ 4,8 kilometri.

„Intrigant”, susţin cercetătorii de la NASA, potrivit CNN.

Sonda spaţială Dawn are o misiune de 16 luni pentru a cerceta planeta Ceres, cu scopul de a aduce cercetătorilor o serie de informaţii preţioase despre felul în care s-a format Sistemul Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Dawn se va apropia de această planetă pitică şi va ajunge la sfârşitul lunii noiembrie la o distanţă de doar 375 de kilometri de aceasta.

Sursa: descopera.ro

 

Facebook Comments