O SINGURA ROMANCA A RAMAS IN SFERTURILE DE LA ITF ARAD

by Calin Moga

Optimile de astăzi, de pe terenurile bazei Activ, nu au oferit surprize, favoritele impunându-se. Sârboaica Tamara Curovic, favorita 4 a turneului, a fost nevoită să se retragă, în faţa unguroaicei Luca Nagymihaly, la scorul de 0-6 4-1. Doar două românce au rămas în optimile turneului dar Elena Gabriela Ruse a trebuit să lupte contra favoritei numărul unu, slovena Tamara Zidansek, după un meci strâns în care Ruse a avut şansa de a smulge un set, la scorul de 3-0 al setului secund, dar inexplicabil a pierdut şase game-uri la rând, scor final 6-3 6-3. Cea de-a doua româncă rămasă în turneu, Cristina Adamescu, favorita numărul 7, nu a avut un meci greu contra nemţoaicei Ina Kaufinger, scor 6-1 6-4. Adamescu este singura româncă rămasă în turneu iar mâine va avea o misiune grea, o va înfrunta pe italianca Martina Spigarelli, favorita 3, care a trecut destul de greu de belgianca Dorien Cuypers, setul secund terminându-se la tie-break, după o luptă încinsă, scor 6-4 7-6 (4).

Tot astăzi au avut loc şi semifinalele de dublu,  nu ascund faptul că de la tragerea de sorţi am afirmat că obţiunea mea pentru dublu este perechea Ruse/Cristian, evident fetele au reuşit să câştige în faţa unui cuplu din care a făcut parte o arădeancă. Rebeca Mitrea şi Petra Melounova (Cehia) s-au declarat învinse după două seturi, 6-1 6-4, dar pentru arădeanca Rebeca Mitrea este o performanţă, accederea într-o semifinală de dublu la ITF rămâne în cartea ei de vizită. În cealaltă semifinală cuplul Ghiţescu (ROU)/Stresnakova (SVK) a trecut, după super tie-break de perechea, în totalitate românească, formată de Gabriela Duca şi Iulia Ivaşcu, scor 6-4 4-6 (10-6).

Mâine va avea loc finala de dublu, meciul ce opune perechile formate de Ruse/Cristian (foto) şi Ghiţescu/Stresnakova precum şi sferturile Adamescu-Spigarelli, Zidansek-Cuk, Nagymihaly-Kachar şi Okalova-Skamlova. Finala de dublu va începe de la ora 15 urmând ca celelalte meciuri să fie programate mai târziu.

Facebook Comments