O rachetă rusească scăpată de sub control se îndreaptă cu viteză spre atmosfera Pământului, au avertizat miercuri seară experții, întâlnirea rachetei cu atmosfera planetei urmând să aibă loc în următoarele 24 de ore, scrie digi24.ro. Racheta Angara-A5 a fost lansată pe 27 decembrie 2021 din nord-vestul Rusiei, într-un test de verificare a unei noi tehnologii, scrie agenția rusă de stat TASS.
„Putem spune că în următoarele 24 de ore racheta va cădea, dar unde va cădea, nimeni nu poate spune, pentru că în următoarele ore va efectua mai multe mișcări de revoluție în jurul globului”, a declarat pentru CNN un director din Agenția Spațială Europeană, Holger Krag.
Potrivit experților în domeniul spațial, racheta călătorește cu o viteză de 7,5 km pe secundă și cântărește aproximativ 4 tone, fără combustibil.
„Riscul este real și nu poate fi ignorat”
De obicei, deșeurile spațiale ard atunci când intră în contact cu atmosfera planetei, însă este posibil ca obiectele de dimensiuni mari să provoace pagube dacă aterizează în regiuni locuite.
Deși este improbabil să rănească pe cineva, „riscul este real și nu poate fi ignorat”, a declarat responsabilul Agenției Spațiale Europene.
În mai 2021, NASA a criticat China pentru nerespectarea standardelor, după ce resturi de la o rachetă folosită pentru a lansa stația spațială a Chinei au plonjat în Oceanul Indian.
Partea rachetei rusești este considerată a fi mai mică decât resturile chinezești, cântărind aproximativ 4 tone fără combustibil, comparativ cu aproximativ 20 de tone cât a avut racheta chineză Long March 5B, a spus Krag. Long March a fost unul dintre cele mai mari obiecte care a lovit Pământul după ce a căzut de pe orbită.
Racheta rusească nu trebuia să reintre în atmosfera Pământului în acest fel, a adăugat Krag. „Trebuia să ajungă pe o orbită și să rămână acolo mii de ani, însă nu a reușit să mai pornească”.
Agenția spațială rusă Roscosmos a declarat pentru CNN că lansarea a fost operată de Ministerul rus al Apărării, care nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii trimise prin e-mail.
Krag a adăugat că, în medie, în fiecare an, 100 până la 200 de tone de deșeuri spațiale reintră în atmosfera Pământului în mod necontrolat.
Se știe că o singură persoană a fost lovită de gunoaie spațiale – o femeie pe nume Lottie Williams în Texas în 1997. Ea a trăit pentru a spune povestea.