O pasăre rară, neîntâlnită vreodată în România, a apărut la malul Dunării

by Cristian Dobre

Biologii Societăţii Ornitologice Române (SOR) au realizat prima observaţie documentată cu fotografii a unui exemplar de gâscă de zăpadă în ţara noastră, pasăre specifică Americii de Nord, informează un comunicat al SOR transmis miercuri AGERPRES.

Până în prezent, această specie a mai fost semnalată în vestul Europei doar ca apariţie accidentală, precizează organizaţia.

Biologii Dorin Damoc şi Dani Drăgan au reuşit să observe şi să documenteze cu fotografii un exemplar de gâscă de zăpadă (Anser caerulescens) la o acţiune de monitorizare de gâşte sălbatice din Insula Mare a Brăilei, în cadrul proiectului „Conservarea gâştei cu gât roşu pe toată ruta globală de migraţie”, finanţat prin programul LIFE al Comisiei Europene, menţionează SOR.

Potrivit sursei citate, cuibăreşte în America de Nord şi Canada şi migrează pentru a ierna în sudul Americii de Nord. Unele exemplare însă ajung accidental şi în vestul Europei, duse de vânturi puternice sau de furtuni. Mai multe exemplare au fost semnalate în Marea Britanie, Olanda, Danemarca, dar niciodată în România.

„Nu ştim cu exactitate cum a ajuns acest exemplar la noi. Poate fi un exemplar care a ajuns accidental la noi, dar poate fi şi un exemplar care să fi scăpat dintr-o colecţie. La asta ne-am gândit şi noi prima oară, când am văzut pasărea, pentru că nu se află pe o cale naturală de migraţie a acestei specii. Ne-am uitat prin lunetă mai mult timp, am făcut şi fotografii prin lunetă special pentru a încerca să vedem dacă pasărea are inele color pe picioare. Crescătorii şi colecţionarii îşi marchează cu inele exemplarele pe care le au. Exemplarul observat de noi nu are niciun astfel de inel”, a precizat Dorin Damoc.

În România, cuibăreşte o singură specie de gâscă sălbatică – gâsca de vară. Cea mai mare aglomerare de gâşte are loc iarna, când mai multe specii vin din Siberia şi Peninsula Scandinavă să ierneze în ţara noastră. România însă nu se află pe nicio cale de migraţie a speciilor din America, se arată în comunicatul citat.

Proiectul „Conservarea gâştei cu gât roşu pe toată ruta globală de migraţie” are ca ţintă gâsca cu gât roşu, specie care cuibăreşte în Siberia, dar iernează în România, Bulgaria şi Ucraina.

„În acest proiect avem mai multe acţiuni de monitorizare de gâşte cu gât roşu, alături de voluntari şi biologi ai SOR, dar şi rangeri de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Încercăm să identificăm care sunt zonele pe care gâştele le folosesc pentru a se hrăni şi pentru a dormi, dar avem şi patrule comune alături de vânători pentru a opri braconajul”, a spus managerul de proiect Emil Todorov.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments