În dezbaterile privind noua Lege a Educației a intervenit și Consiliul Economic și Social (CES) care cere eliminarea admiterii la liceu prin examen, însă propune o nouă variantă pentru examenul de evaluare națională. Acesta ar trebui să aibă 5 probe, potrivit Consiliul Economic și Social (CES).
Propunerea Consiliului Economic și Social
Eliminarea examenului de admitere la liceu şi evaluarea națională cu cinci probe, propuse de Consiliul Economic și Social. Consiliul Economic și Social (CES) a dat joi un aviz favorabil, cu propuneri de modificare și observații, celor două proiecte de legi ale Educației.
Astfel, organismul de avizare al inițiativelor legislative a propus eliminarea articolelor care introduc o formă dublă de acces în învățământul liceal:
„La Art. 98, alin. (2), (5), (6), (7), (8), (9) și (13) se abrogă.”, potrivit edupedu.ro.
În rubrica destinată observațiilor CES arată că „accesul diferit în învățământul liceal obligatoriu pe baza evaluării naționale și a unui concurs de admitere este discriminatorie sau creează situații discriminatorii pentru elevi.
La art. 98 din proiectul de lege este necesar a se lua în calcul și o variantă alternativă aplicabilă pentru elevii care intră în clasa a V-a în anul școlar 2024-2025:
„1) Se susține evaluarea națională la:
- a) matematică+informatică (algoritmică)
- b) română
- c) ştiințe (fizică, chimie, biologie)
- d) umanistice (istorie, geografie) inclusiv limbi străine;
- e) maternă;
2) Cu un an înainte, fiecare liceu stabileşte, pentru fiecare filieră, coeficienți pentru fiecare din cele 4/5 examene de mai sus şi le anunță public. Suma celor 4/5 coeficienți trebuie să fie 10, niciun coeficient nu poate fi 0.
3) Elevii fac max. 10 opțiuni.
4) Calculatorul face, ținând cont de coeficienți, media ponderată pentru fiecare liceu/filieră ales/aleasă de elev.
5) Elevii sunt repartizați de calculator în funcție de opțiuni şi medie.
Pentru liceele vocaționale, trebuie făcute reglementări suplimentare, în funcție de aptitudini.”
Amintim că sindicatele profesorilor solicită ca elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă, în locul admiterii separate la liceu.