O nouă misiune umanitară derulată în sprijinul țărilor care se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19

by Andreea Radu

Comisia Europeană, prin Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Urgențe (ERCC) a dispus disponibilizarea unor materiale de protecție personală din rezerva rescEU, constituită în România, pentru a fi distribuite către Republica Serbia.

Rezerva de contramăsuri medicale rescEU pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, a fost achiziționată de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane €, semnat cu Comisia Europeană, prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene – DG ECHO.

Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de autoritate națională pentru asistență internațională în domeniul protecției civile, va asigura în data de 09.04.2021 un transport cu 310.000 măști de protecție FFP 2 către Republica Serbia, în sprijinul autorităților, pentru combaterea efectelor pandemiei generată de Covid-19.

Transportul asistenței se realizeaza cu un convoi aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Arad.

Costurile eligibile de transport vor fi rambursate în proporție de 100% de către Comisia Europeană, prin Mecanismul de Protecție Civila al Uniunii.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate