În timp ce la Arad avem primar pe Facebook, la petreceri, mărțișoare și alte exerciții de imagine, la Oradea, primarul se mai ocupă și de administrație. Primăria Oradea a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului spital de boli infecțioase. Valoare totală a proiectului este de 672, 4 milioane de lei. Acesta este cel mai mare proiect și cea mai mare investiție din istoria municipiului Oradea, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C12 – Sănătate, proiectul fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea.
Acesta este singurul spital public care va fi construit în Oradea și județul Bihor de la Revoluție și până în prezent. Proiectul e rodul colaborării dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, Consiliul Județean punând la dispoziție terenul în suprafață de 2,5 ha, iar Primăria Oradea și Spitalul Județean Bihor ocupându-se de pregătirea documentelor pentru finanțare, pentru licitație și pentru implementarea proiectului. La final, toate secțiile de pneumoftiziologie, de boli infecțioase și cele ale Dispensarului TBC vor fi mutate în noul spital, care va pune la dispoziția pacienților condiții de tratament la standarde europene, a precizat primarul Florin Birta.
Valoarea totală a proiectului „Construire Spital Boli Infecțioase și Pneumologie, Dispensar TBC și Funcțiuni conexe” este de 672.473.919,22 lei (TVA inclus), finanțarea nerambursabilă fiind de 95%. În această valoare a proiectului intră, pe lângă proiectarea și execuția lucrărilor, și partea de dotări cu echipamente medicale, mobilier, dotări IT, soft-uri, dirigenția de șantier.
Termenul pentru realizarea părții de proiectare este de 6 luni, iar pentru execuția lucrărilor de 30 de luni
Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator modern, care va face ca pacienții să nu mai trebuiască să fie transportați la alte spitale pentru intervenții chirurgicale, potrivit oradea.ro.
Unitatea medicală se va ridica pe patru etaje, va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități).
La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi și maximum 326 de paturi.
Dotările noului spital de boli infecțioase din Oradea
De asemenea, spitalul va avea și un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți etc).
Spitalul va cuprinde și un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități, precum și săli de tratamente. În cadrul ambulatoriului se va regăsi și o camera hiperbarică. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.
Astfel, pentru a oferi servicii medicale complete în specialitățile vizate, noua clădire va cuprinde, pe lângă serviciile necesare tratamentului pacienților internați, și serviciile necesare diagnosticului (imagistică, explorări funcționale, endoscopie bronșică și digestivă).
Pentru a facilita accesul auto, care se va realiza direct din strada Vlădeasa, se vor construi 175 locuri de parcare pentru autoturisme și 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran și parcaje la sol.