O NOUA INFRANGERE PENTRU FALCA: STRANDUL NU VA FI MUTAT LA RECONS

by Cosmin Mihuta

Primarul Gheorghe Falcă a suferit, luni, o nouă înfrângere în şedinţa Consiliului local municipal Arad. Proiectul privind trecerea ştrandului şi patinoarului la SC Recons Arad a căzut din nou la vot, fiind a doua oară când consilierii PSD, PNL şi PC reuşesc să oprească această inginerie prin care se încearcă să se dea ştrandul (cu Recons cu tot) pe mâna clientelei PDL. În şedinţa de luni a luat cuvântul și preşedintele comercianţilor (câți au mai rămas) de pe Ştrandul Neptun, Leontin Aslău, o cunoştinţă veche a primarului Gheorghe Falcă, căruia îi administrează înfrângeri pe bandă rulantă în ultima vreme. Aslău a arătat că toată această mişcare a Primăriei Arad este lipsită de sens, având în vedere că în urmă cu câţiva ani, acelaşi primar a decis să mute ştrandul de la Gospodărirea Comunală la Primăria Arad, susţinând că va fi mai bine administrat. Preşedintele comercianţilor de pe Ştrandul Neptun a arătat faptul că în urmă cu câţiva ani, când ştrandul a fost luat de la Gospodărirea Comunală, în proiectul de hotărâre erau exact aceleaşi motive cu cele stipulate astăzi în proiectul prin care acum ştrandul vrea să fie mutat de la primărie la Recons. „I-am demonstrat domnului primar, cu acte, că de fapt nu există argumente reale pentru a face această mişcare. Mai mult, săptămâna trecută spunea în şedinţa de consiliul local că nu poate angaja oameni şi că ştrandul o să aibă probleme. Nici vorbă. Pe lângă faptul că au 18 angajaţi care se ocupă de ştrand şi patinoar, şi nu trei, cum spunea primarul, de săptămâna trecută se pot face şi angajări, în urma unei circulare transmise de vicepremierul Liviu Dragnea. Aşa că toată această afacere nu stă în picioare”, a declarat Aslău.

În cele din urmă, cu doar 14 voturi pentru, din partea consilierilor yesmeni, Gheorghe Falcă a fost nevoit să se recunoască învins. Dacă tot nu trece la Recons, ştrandul va funcţiona în cadrul unui serviciu din cadrul primăriei, ce va fi creat printr-o nouă hotărâre de CLM. Cum ar veni, se poate.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

Facebook Comments