Pregătirile pentru „Târgul de bunătăți arădene”, ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, sunt în plină desfășurare. În perioada 16-17 iulie, în intervalul orar 10-22, arădenii pot vizita standurile amplasate în perimetrul Consiliului Județean, pe strada Corneliu Coposu. Un număr de 24 de expozanți și producători locali vor prezenta cele mai bune și gustoase preparate din gastronomia locală, dar și legume și fructe, sucuri, bere și vin.
Alături de expozanți se vor afla elevi ai Școlii Populare de Artă, care vor susține concerte, după cum urmează:
Sâmbătă, 16 iulie, ora 19.00
Arthur Horeanu
Lorena Gâlea
Ariana Mancaș
Axente Maya
Duminică, 17 iulie, ora 19.00
Ribozom
Jessica Kiraly
„Invităm arădenii, într-un număr cât mai mare, să vină la târg, să fie alături de producătorii locali și să încurajeze tot ce înseamnă promovarea bunătăților arădene. Avem produse locale a căror faimă s-a dus departe, dar avem și produse care așteaptă să fie descoperite și de care putem fi mândri. Vă invităm să vă bucurați de specificul arădean, de un sfârșit de săptămână frumos, și să luați parte la spectacolele din cadrul evenimentului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Târgul este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Național de Turism Arad și Centrul Cultural Arad.